Informare
x

Dacă întâmpinați probleme în navigarea site-ului www.artmark.ro, iar programul de navigare pe internet folosit este Internet Explorer, vă rugăm să încercați consultarea site-ului nostru de pe alte programe de navigare: Chrome, Firefox, Edge etc.
Mulțumim!

1,6 milioane de Euro adjudecați la Licitațiile de Vară Artmark din România, Bulgaria și Croația. Grigorescu stabilește un nou record!
1,6 milioane de Euro adjudecați la Licitațiile de Vară Artmark din România, Bulgaria și Croația. Grigorescu stabilește un nou record!

1,6 milioane de Euro adjudecați la Licitațiile de Vară Artmark din România, Bulgaria și Croația. Grigorescu stabilește un nou record!

Artmark încheie sezonul estival cu rezultate solide pe toate cele trei piețe regionale în care activează -- România, Bulgaria și Croația. Licitațiile de Vară organizate în luna iunie la Zagreb (9 iunie), Sofia (16 iunie) și București (18 iunie) au totalizat adjudecări de 1,6 milioane de Euro, confirmând treptata maturizare a piețelor de artă din Europa de Sud-Est și consolidând poziția Artmark drept cel mai important operator regional de piață de artă.

În România, Licitația de Vară organizată la Palatul Cesianu-Racoviță în data de 18 iunie a realizat adjudecări totale de 803.530 de Euro, cu o rată de adjudecare de 77,93%, confirmând interesul constant al colecționarilor pentru marile nume ale patrimoniului artistic românesc.

Vedetele serii au fost unele dintre cele mai reprezentative capodopere pentru Nicolae Tonitza și Nicolae Grigorescu -- picturile intitulate „Nud", adjudecată cu 95.000 de Euro, respectiv „Țărăncuță în cerdac", vândută pentru 76.000 de Euro, da și o acuarelă semnată de Ștefan Luchian, „Raci", adjudecată la 50.000 de Euro.

De asemenea, evenimentul a stabilit un nou record pentru Grigorescu, de data aceasta la capitolul cea mai mare adjudecare a artistului pentru cea mai mică pictură achiziționată prin vânzare în licitație publică: pictura „Pe gânduri", care măsoară doar 10 (lățime) x 6,5 cm (înălțime), a fost cumpărată cu 17.000 de Euro -- un preț de peste trei ori mai mare față de cel de pornire, de 5.000 de Euro.

Printre celelalte rezultate remarcabile s-au numărat lucrări semnate de Theodor Pallady (care a făcut un total de 107.500 de Euro), Gheorghe Petrașcu (un total de 43.000 de Euro), Ştefan Dimitrescu, Ion Theodorescu-Sion și Sabin Bălașa. Pentru Ludovic Bassarab s-a obținut o adjudecare-record pentru tematica scenelor urbane, cu pictura „Dezbaterea știrilor", care s-a adjudecat cu 4.750 de Euro. La capitolul recorduri se remarcă și pictorul Sever Burada, pentru care pictura „Nud cu spatele" a reușit să înregistreze pentru artist o nouă performanță la vânzare prin licitație de artă pentru această temă: 1.500 de Euro.

S-au remarcat și Nadia Grossman-Bulighin, și Olga Greceanu -- două dintre cele mai reprezentative artiste ale României interbelice, ale căror creații sunt astăzi tot mai căutate de colecționari. Picturile lor din Licitația de Vară Artmark au reușit adjudecări importante, de 11.000 (pentru pânza „Doi prieteni"), respectiv de 6.000 de Euro (pentru lucrarea numită „Domniță cu evantai").

Toate aceste rezultate confirmă interesul colecționarilor atât pentru maeștrii consacrați ai artei românești, cât și pentru nume importante ale modernității și contemporaneității românești.

În Bulgaria, Licitația de Vară Artmark a înregistrat vânzări totale de 480.000 de Euro și o rată de adjudecare de 85%, devenind cea mai de succes licitație estivală organizată până în prezent de Artmark Bulgaria. Cel mai important rezultat al serii a fost obținut de monumentala compoziție „Before The Wedding" („Înainte de nuntă", n.r.), de Jaroslav Veșin, adjudecată pentru 50.000 de Euro. Un nou record de autor a fost stabilit de Boris Gheorghiev, a cărui lucrare „Mountan Landscape" („Peisaj montan", n.r.) a atins 35.000 de Euro, iar alte rezultate importante au fost obținute de Bencho Obreșkov, Genko Genkov, Liliana Ruseva, Michalis Garudis și Encho Pironkov --- artiști de referință ai modernismului și artei contemporane bulgare.

În Croația, cea de-a treia ediție a Licitației de Vară Artmark a totalizat aproximativ 300.000 de Euro și a confirmat interesul colecționarilor pentru arta modernă și postbelică croată. Cel mai valoros lot a fost portretul lui Niko Nardelli realizat de Vlaho Bukovac, adjudecat pentru 40.000 de Euro, peste estimarea maximă pre-licitație. Un nou record absolut a fost stabilit de Matija Skurjeni, a cărui lucrare „My Journey to Paris" („Călătoria mea la Paris") a fost vândută pentru 24.000 de Euro după una dintre cele mai disputate sesiuni de licitare ale serii. De asemenea, portretul „King's Sister" („Sora regelui"), de Mato Celestin Medović, a fost adjudecat pentru 26.000 de Euro, reprezentând cea mai importantă tranzacție publică pentru artist din ultimii nouă ani.

Rezultatele înregistrate în această vară confirmă o tendință comună pe toate cele trei piețe administrate de Artmark: interesul tot mai mare pentru opere cu proveniență documentată, relevanță muzeală și valoare istorică, precum și consolidarea unei noi generații de colecționari care urmăresc activ atât artiști consacrați, cât și nume aflate într-un proces de reevaluare și afirmare pe piață.

Cu adjudecări de peste 1,6 milioane de Euro, rate ridicate de vânzare și o participare internațională în creștere, Artmark își reconfirmă rolul de lider al pieței de artă din Europa de Sud-Est, dezvoltând o platformă regională de tranzacționare care contribuie la promovarea, circulația și valorizarea patrimoniului artistic al regiunii.

Vara continuă cu multe evenimente importante la Artmark! Licitațiile Casei oferă oportunități pentru toți colecționarii. În prima zi a lunii iulie este programată „Transilvania -- Licitație de artă istorică și obiecte de colecție transilvănene", apoi, în 2 iulie, urmează un eveniment dedicat în mod deosebit iubitorilor de băuturi și accesorii bărbătești -- Licitația „Gentlemen's Club", în 3 iulie e programată Licitația de Aur și Argint, care cuprinde și o selecție din colecția generalului Mihai Caraman, iar în 10 iulie agenda licitațiilor Artmark anunță „Universul Picasso", un eveniment dedicat graficii și ceramicii europene.

Pot participa la licitație, și la Palat, dar și pe Platforma Artmark Live, toți cei care au un cont activ de colecționar, deschis gratuit pe artmark.ro, pe site-ul casei, aici (https://www.artmark.ro/ro/inregistrare).